În ziua aceea
Isaia 27
În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare și tare leviatanul, Babilonul, șarpele fugar (Asur), și leviatanul, șarpele inelat (Babel), și va ucide balaurul de lângă mare (Egiptul). Isaiah 27:1
„Bayyôm hahû” = o invitație la discernământ.
Acest timp nu este doar un eveniment viitor.
Ci și un principiu spiritual: există momente în istorie dar și în viața personală când Dumnezeu expune ceea ce era ascuns, rupe alianțele false și reașază lucrurile în ordinea lor autentică.
Haosul (aka, tipul de șarpe) devine puternic atunci când capătă un nume sau o explicație familiară, când se integrează în limbajul nostru obișnuit și începe să pară normal. aceste principalități nu se obosesc prin a se impune prin apariții caracterizate de confruntare directă. nu, ci operează prin acomodare lentă, prin alianțe tăcute, prin apartenențe asumate fără examinare, prin adaptări care par mici și nevinovate, prin subminare și aruncare difuză aparent neorganizată a propriilor produse și narațiuni, până când ceea ce era străin devine familiar, și ceea ce era familiar devine normă. Scriptura arată însă că expunerea lor nu este rezultatul analizei omenești sau al vigilenței intelectuale pure. Eistă un anumit tip de ungere, o acumulare spirituală care se naște din ascultare și umblare constantă. Doar acolo unde există predare, în proces, ochiul începe să distingă ceea ce înainte era invizibil. aici, expunerea nu este niciodată un scop în sine. Dumnezeu nu descoperă pentru spectacol, nici pentru confirmarea unei superiorități spirituale. ecxpunerea are întotdeauna un scop clar precumrestaurarea ordinii, protejarea comunității și recalibrarea direcției. De aceea reverberațiile ei depășesc adesea nivelul individual ating zone, comunități, uneori chiar contexte naționale. tocmai de aceea astfel de momente sunt rare. Nu pentru că Dumnezeu nu lucrează, ci pentru că ele presupun un teren pregătit: ascultare, maturitate, responsabilitate față de ceea ce este revelat. (îmi vine în minte sensul mesajului din Iov 5 El face rana și tot El o leagă, which may offend a few of us).
Aceste structuri (sau forme ale manifestării la nivel personal, reginal, zonal) nu simbolizează doar opoziția explicită față de Dumnezeu. sunt forme subtile de dezordine care se insinuează în structuri, culturi și chiar în felul nostru de a gândi. Ceea ce devine familiar poate deveni invizibil. iar ceea ce devine invizibil capătă putere.
Dar profeția insistă: Domnul este Cel care acționează. Nu omul este chemat să controleze haosul prin forță proprie, ci să recunoască„Bayyôm hahû” : momentul în care Dumnezeu expune ceea ce era ascuns și rupe parteneriatele tăcute care mențineau dezordinea.
Sabia Domnului din Isaia 27 nu este o imagine a distrugerii, ci a separării clare între ceea ce produce viață și ceea ce o devorează. Judecata divină nu începe cu ceea ce este vizibil zgomotos, ci cu ceea ce a fost acceptat prea mult timp ca normal.
La nivel individul, ce putem face? Putem 1Corinteni 11:31!!! Înainte ca Dumnezeu să expună la nivel larg, există chemarea la examinare personală la discernerea sinceră a lucrurilor pe care le-am tolerat, justificat sau normalizat fără să le mai cântărim în lumină, și prin raportare la însărcinarea primită. Această judecată de sine nu este condamnare, ci aliniere.
Poate că tocmai în acest context al „Bayyôm hahû” capătă un sens mai profund afirmația din Romani 8: „întreaga creație așteaptă cu dorință arzătoare manifestarea fiilor lui Dumnezeu” ….Pentru că atunci când vine „Bayyôm hahû”, „creația” nu va recunoaște numai intervenție lui Yahweh, ci și roada unor oameni transformați, o extensie a Sa.
În ziua aceea, ceea ce părea invincibil și insurmontabil se dovedește trecător.
Ceea ce părea haotic primește limită. și ceea ce era pregătit de Dumnezeu în taină începe să rodească.
„Bayyôm hahû” nu este doar o avertizare: nu, este și o promisiune: „haos-urile” nu au ultimul cuvânt!